BMW i5 va fi mașina electrică perfectă să concureze cu Tesla

de: Răzvan Băltărețu
08 09. 2017

BMW i5 va fi prezentat în curând la salonul auto din Frankfurt, dar până atunci te poți bucura de noul automobil electric într-un video. 

BMW este unul dintre producătorii clasici, care caută să concureze cu Tesla. Americanii au un avans în lumea mașinilor electrice, dar s-ar putea să nu mai țină mult. BMW i5 ar fi o versiune mai bună a deja lansatului i3 și autonomia ar ajunge la circa 700 de kilometri.

BMW a mai promis și că până în 2025, deci în mai puțin de 10 ani, va avea o gamă de 12 autovehicule electrice. Videoclipul arată designul, în linii mari, al noii mașini, dar cel mai mult merge pe ideea de „automobil electric” și „schimbări mari pe care le va produce noua industrie”. Odată cu BMW i5, compania va avea trei modele: primele două au fost i3 și i8, cea din urmă fiind, cel puțin ca dotări și poziționare, la același nivel cu Tesla.

La Frankfurt, BMW va mai aduce spre prezentare primul automobil electric vândut sub marca Mini, dar și un X3 tot electric. Acesta din urmă va fi lansat abia peste trei ani. Și mai poți aștepta pentru 2021 un model i încă necunoscut, care are numele de cod iNext, și care ar trebui să vină cu a cincea generație de baterii dezvoltate de BMW.

BMW vrea să doteze acest nou model și cu tehnologii pentru conducere autonomă, conform Autocar, o ligă în care se mai bat Google, Uber și chiar Tesla, care s-a remarcat deja prin Autopilot. Totuși, primele automobile capabile să se autoconducă vor fi pe piață abia prin 2025. Anul acesta, odată cu salonul de la Frankfurt, BMW împlinește 100 de ani și e de așteptat să-și pregătească moștenirea pentru următorii 100.